Învață să te iubești!

     Mereu auzi acest îndemn. Psihologi, terapeuți, autori de cărți motivaționale, toți îți recomandă să te iubești, iar tu nu știi nici ce înseamnă asta nici dacă te iubești sau nu.

     Analizând verbul a iubi, conform dicționarului explicativ al limbii române, repede ajungi la narcisism sau autodispreț, depinde pe ce pui accentul, pe calități sau pe defecte. Fiecare, cu atât mai mult într-o introspecție, vede ce vrea.

Atunci când ți se spune Învață să te iubești!, ți se cere în primul rând să te cunoști, să-ți conștientizezi atât calitățile cât și defectele. Să realizezi că ești un om ca oricare altul, cu bune și rele.

Asumă-ți propria personalitate. Nu imita, nu încerca să fii așa cum crezi că ar dori cei din jur să fii, nu vei reuși să-i mulțumești pe toți, iar tu vei ajunge un conglomerat de frustrări. Nu vei fi mai puțin intelectual dacă recunoști că te destinde o telenovelă, sau o manea ascultată la spartul petrecerii! Iar a fi rocker la 45 de ani e o stare de spirit, nu înseamnă că ești imatur, așa cum nici la 15 ani nu înseamnă că ești satanist. Din contră a-ți nega anumite plăceri, pentru că nu fac impresie bună, îți dezvoltă o dublă personalitate. În forul tău interior ești într-un fel, manifestarea exterioară respectă canoanele societății în care trăiești dar nu te reprezintă. Nu zic să devii violent în a-ți manifesta trăirile interioare, dar nici să le negi din comoditate. E mai simplu să fii oaie înregimentată, dar cât poți trăi așa? Și cu ce preț?

După acest prim pas trebuie să încerci să te modelezi. A te accepta așa cum ești sub sloganul Mă iubesc așa cum sunt!  sau mai popularul Ori îți place, ori nu-ți place, altul mama nu mai face!, e dovadă de orgoliu, e răspunsul ego-ului. A aștepta ca lumea să se schimbe pentru a-ți oferi un fundal propice evoluției tale, e curată pierdere de vreme. Nu se vor schimba în nici un caz 7 miliarde de oameni pentru tine. Ca atare, singura soluție logică e să te schimbi tu, pentru tine, nu de dragul cuiva, sau pentru a plăcea altcuiva.

Să placi cuiva! Iarăși timp irosit! Că e părintele, soțul, nașa Reta, ei nu știu ce vor pentru ei, ce te face să crezi că ar ști ce e bine sau rău pentru tine! De regulă vor să nu-i deranjezi/șochezi, să se poată lăuda cu tine prin târg, să fii în rând cu lumea și, dacă se poate, mai presus de ea, dar respectând cutuma, dacă nu le dai, măcar să nu le ceri și cam atât.

Să te schimbi, asta presupune să știi unde vrei să ajungi, asupra căror defecte vrei să lucrezi, concret ce trebuie să faci. Dar mai ales să fii conștient că această lucrare de modelare a propiului caracter poate ține o viață întreagă. Ideal ar fi să ai un model. Pentru creștinii practicanți e mai simplu, modelul e Iisus Hristos. Lucrurile încep să se complice la realizarea practică a acestui deziderat, e cam greu de atins perfecțiunea.

Pentru noi ceilalți un început modest, pe măsura puterilor noastre, ar fi să ne manifestăm în acord cu sufletul nostru, respectând libertarea celor din jur, fiind sinceri în trăirile noastre.

Aș fi putut termina eseul cu un citat din cine știe ce filosof celebru, sau teoretician al iubirii de sine. Dar voi fi mai plastică, închei cu un citat din Mircea Badea: ”România - țara curvelor virgine”. Măcar de am fi fericiți, sau măcar mulțumiți în ipocrizia noastră zilnică!