Trăind într-o lume materială dezvoltarea
ego-ului îți asigură integritatea fizică, funcţionalitatea şi autonomia. Ești învățat de mic că reprezinți o individualitate.
După primii ani, când încă mai folosești persoana a treia referindu-te la tine
(Lui Sorin îi e foame!), înveți că tu ești Sorin și că ție îți este foame.
Crești. La grădiniță lucrurile tale sunt personalizate și ești învățat că
trebuie să-ți recunoști posesiunile după desenul de pe ele. Treptat, cu fiecare
etapă de dezvoltare, toți îți repetă că ești unic, independent și trebuie să te
înscrii în cursă pentru a-ți demonstra valoarea. Uiți că ești legat prin mii de
conexiuni de fiecare entitate, că fiecare gest al tău determină linii evolutive
în timp și spațiu ce nici nu pot fi bănuite în integralitatea și complexitatea
lor. Ești singur într-un război permanent pentru a fi. Combinat cu verbul a
avea, ego-ul, ce trebuia să te ajute să supravețuiești într-o lume
ostilă fără a uita unitatea din care ai provenit, s-a transformat într-o structură
dominantă, ce îți influențează modul în care percepi realitatea. Nu mai faci
parte din unitate, ești unitatea.
Acesta este primul obstacol ce-ți apare în cale,
ego-ul, orgoliul, dorința de a demostra că ești, orice ai vrea să fii.
Nu poți să fii fără să te agiți demonstrând ce valoare
zace în tine?
Asta nu
înseamnă că trebuie să te transformi într-o legumă meditativă, plutind prin
realitate după cum te poartă ideile îngurgitate din ultima carte cu pretenții
teosofice citită.
Ego-ul trebuie subordonat sinelui (Simplu, dar n-am
priceput nimic, adică cum să-l subordonez și cine este sinele?).
Încearcă să
nu te mai crezi o individualitate la care se raportează întreg universul: eu și
restul lumii. Lumea nici nu știe că exiști, nu are grija ta, iar a te considera
un veșnic neînțeles sau un etalon de măsură ține de paranoia. Când aud câte
unu: eu nu aș face asta! eu nu concep așa
ceva! mă gândesc: chiar așa, nu ai
face, nu ai concepe, dar știi măcar despre ce este vorba? Încerci să te pui în
pielea ăluilalt? Vrei să-l înțelegi sau vrei să te erijezi de la înălțimea
minții tale evoluate în judecător și să dai sentințe? Oare modul acesta de a-ți
înțelege semenii unește sau dezbină?
(Vezi? nici eu nu sunt mai brează și eu am judecat, dar am scuza că trebuia
să-ți dau un exemplu pentru a înțelege!).
Încearcă
să-l scoți pe eu din ecuația fiecărei zile, a fiecărei fraze. Când începi cu „eu nu
aș... ” deja ai analizat, judecat și catalogat, adică ego-ul s-a
manifestat. Încearcă doar să vezi, să simți fără să analizezi, încearcă să
asimilezi informațiile cu care rezonezi, ignoră-le pe celelalte, dar nu le
anula, ele reprezită realitatea altuia la fel de importantă și la fel de
valabilă ca și realitatea ta. S-ar putea ca, mai târziu, acele trăiri,
informații, emoții negate, să devină lumea ta. Și mereu gîndește-te „Dragostea este
îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea
nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu gândește răul” (1 Corinteni 13:4-8a).
De unde și până unde
panseul cu dragostea? Dacă vei reuși să diminuezi influența ego-ului te vei
raporta la ceilalți cu dragoste. Și așa vei ști că ego-ul tău e într-o limită
rezonabilă.
De meditat:
Oare nu ai
ajuns pe cale tocmai pentru a demostra ce mare spiritual ești tu, ce
ezoteric zace în tine și cum te manifești tu în acord cu Voința Divină?
Asta nu e calea,
e doar o manifestare a ego-ului ce vrea să se dezvolte într-un domeniu unde nu
există dovezi materiale cuantificabile, palpabile a ceea ce ai realizat. Poți
să te lauzi cu ce demoni te-ai luptat, ce atacuri psi ai contracarat, ce mare Lucrător
în lumină ești și cum vorbești tu cu spirite din alte universuri, mai mult sau
mai puțin paralele, cu extratereștri, intratereștri sau neamuri decedate. Nu te
poate contrazice nimeni, cel mult poate să-ți zică că-ți filează o lampă, iar
ego-ul tău stă bine cocoțat pe mormane de fapte benefice și poartă flamura salvatorilor
de neam. (Nu înțeleg de ce toți
imortalizații se uită blazat-meditativ într-o direcție ce se confundă cu linia
orizontului, iar mantia, flamura sau orice pânză de fundal flutură purtată de
un permanent vânt istoric? Dacă se uită și ei ca oamenii și vântul nu bate,
sunt scoși din cartea de istorie?).
De citit:
-
Osho, Cartea despre
ego, Editura Mix, Brașov, 2004;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu