Misoginism versus misoandrie (misandrie)

Misogin – cel care are aversiune sau sau dispreț față de femei; (adjectival) Care manifestă, exprimă, reflectă aversiune, dispreț, față de femei (Dicționar enciclopedic, vol. IV, pag. 422).

          Misoandrie – aversiune morbidă față de sexul masculin (Dicționar enciclopedic, vol. IV, pag. 422).

          Misandríe, misandrii, s. f. (Med.) Repulsie patologică față de bărbați. – Din fr. misandrie.(Dicționarul explicativ al limbii române).

          La o primă vedere cele două cuvinte ar avea același sens, aversiune față de sexul opus. Dacă ne uităm cu atenție la nuanțe observăm o diferență majoră. Misoginismul este o tară de caracter, neacceptarea, disprețuirea femeii. Misandria e o boală, fizic și psihic nu suporți bărbații.

          Pentru a realiza diferența ar trebui să analizăm izvorul acestor trăiri.

          De secole bărbații au reprezentat familia în societate, ei au fost cei care au adus venitul necesar traiului zilnic, ei au fost chemați să apere clanul (neamul, provincia, statul, etc.) de orice atac, indiferent de ce natură ar fi fost el. Lui i se acordau formele exterioare de respect datorat experienței, capacității sale de lider, inteligenței și cunoașterii în ale lumii. Rolul femeii era de a asigura traiul zilnic, de a se ocupa de familie, de a fi suport, sprijin bărbatului în toate deciziile acestuia.

          În ultimii 100 de ani lucrurile au evoluat, prea rapid pentru ca informația transferată în ADN-ul noului născut de spiță masculină să cuprindă noua realitate. Femeile au început să se manifeste în Piața publică, acolo unde locul era rezervat de secole bărbaților. În 1918 dreptul de vot al femeilor a fost statuat în Anglia, urmată de S.U.A. în 1920. Femeile au început să acceadă în locuri de muncă și poziții sociale specifice bărbaților. La o concurență reală și corectă femeile s-au dovedit competitori valoroși. Și de aici teama bărbaților că nu vor mai putea să-și îndeplinească rolul de susținători ai familiei (locurile de muncă fiind aceleași, dar concurența crescând), de lideri, de formatori de opinie. Atunci când te simți amenințat în însuși sensul existenței tale, normal că devii misogin, oricât de rațional te crezi, vei simți aversiune față de sursa stresului – femeia aflată în lupta ei de a cuceri spațiul public. Dar aici apare o nuanță, același bărbat misogin în relațiile lui cu femeia în general, iubește femeia în particular (discutăm despre oamenii normali nu despre dezaxați). Își divinizează mama sau iubita, își adoră fata și suferă când persoanele dragi lui, aflate și ele pe drumul emancipării proprii, se lovesc de misoginismul altor bărbați.

          Misandria este o boală, nu înjurați, aveți răbdare să mă explic! O femeie se naște având înscris în ADN-ul ei dorința de a iubi, de a proteja, de a asigura traiul celor din prejmă. Acest lucru îl vedem dacă urmărim jocul copiilor, să nu credeți că ei sunt mici maimuțele care imită fără să gândească ce văd în jurul lor.

          Apoi începe viața, un tată abuziv, un soț asemănător figurii paterne, un loc de muncă care, de cele mai multe ori, e sursă de constante frustrări și de aici ura! Și ce urăști, persoana pe care ai iubit-o cel mai mult și de la care ai așteptat aceiași iubire, apreciere, tatăl, soțul, prin generalizare, bărbatul. Nu mai faci distincție între persoane, toți sunt la fel, nu te mai poți apropria de nimeni, uneori chiar și propriul băiat trebuie să suporte porția de ură adresată bărbaților. Și ura asta se imprimă în toate aspectele vieții tale și nici măcar nu-ți dai seama că modul tău de a rezolva anumite probleme sunt determinate de misandrie!

          De unde crezi că apare dorința de a fi perfectă în tot ceea ce faci, mai bună decât colegii bărbați, comparația făcându-se mereu cu aceștia, nu cu femeile (de cele mai multe ori nici măcar nu ești într-o competiție, ceilalți nu știu că tu ai stabilit standarde atât de înalte că nici tu nu le îndeplinești și de aici altă frustrare).

          Sau dorința de a repara prin casă, chiar dacă asta impune un efort pe care corpul îl resimte, de ce să chemi un meseriaș (evident de sex masculin), cu ce e el mai priceput? Sau dacă e ceva care te depășește și după lungi chinuri accepți că nu le știi (poți) pe toate, nu te poți abține, trebuie să pui mâna, să ajuți, să arăți că te pricepi dar nu ți-a dat Domnul forță, că altfel...

          Când te gândești la tine, pe care calități pui accentul, cele fizice, psihice sau apreciezi în primul rând capacitatea intelectuală, care de secole a fost unul din atributele masculinității?

          De ce simți nevoia de a pigmenta discursul zilnic cu apelative, cuvinte obscene, oare nu din dorința de a nu fi confundată cu o mimoză senzitivă (asta în capul tău însemnând o femeie care a acceptat că e femeie și nu se vrea hibrid)?  

          Dacă misoginismul este un răspuns la factori externi (dispare excitantul, dispare și răspunsul), misandria este determinată de factori interni. Chiar dacă mediul ambiant se schimbă, trăirile sunt aceleași, vei căuta motive pentru a-ți justifica ura, aversiunea patologică față de bărbați, chiar și acolo unde ele nu există. Nu vei recunoaște niciodată că sunt meserii sau posturi unde femeile nu pot face față, sau unde efortul depus de o femeie ar fi dublu față de un bărbat și asta dintr-un singur motiv: nu suntem la fel construiți, iar aici nu are nimeni nici un merit.

          Oprește-te! Ura, chiar motivată, își devorează propriul creator. Gândește-te de unde a pornit totul. Realizează că acel bărbat, sursa urii tale, nu e prototipul Bărbatului, e doar un om cu defectele și calitățile sale. Învață să te accepți așa cum ești, să te iubești femeie fiind, cu nimic superioară sau inferioară bărbatului și, mai ales, nu aștepta ca un bărbat să vadă în tine bărbatul și să te trateze ca atare! El va vedea tot o femeie, că asta ești, și se va raporta la tine conform mentalității proprii! Poate fi misogin, dar poate misandria din tine asta vrea să vadă, iar omul e doar indiferent, ocupat cu ale lui.