Timpul

Dacă timpul ar fi motorul evoluției și nu doar o impărțire arbitrară a vremii trecute prezente și viitoare?

Dacă acum, aici, ar fi totul inmagazinat, materia, energia, informația, iar timpul le-ar cuprinde pe toate?

Desfășurarea timpului iradiind energie, transformând informația în materie, la momentul oportun. Poate asta incercau strămoșii noștri să afle, viitorul în desfășurarea timpului, de asta tot pamântul este acoperit de calendare, mecanica cereasca fiind reprodusă după mintea și înțelegerea șamanilor, preoților, misticilor fiecărei credințe sau religii, complet sau parțial, în încercarea lor, transmisă din secol în secol, de a determina când timpul va materializa un eveniment sau altul. Cred că așa se făceau și previziunile.

Imaginați-vă interiorul unui ceas construit pe la 1600 într-un turn medieval. Multitudinea de rotite, îmbinate între ele, rostul lor fiind ca la ora 12, prin raportarea lor unele la altele într-o anumită poziție/grad/dispunere, să determine deschiderea unei ușițe și, pe fondul unei anumite bucăți muzicale, să apară o marionetă, una anume, specifică orei 12. Apoi altă mișcare, altă dispunere, altă muzică, altă marionetă, pentru că e ora 13.

Și acum imaginați-vă mecanica cerească, galaxii, comete, sisteme solare, asteroizi, meteoriți, fiecare cu mișcarea lui, cu dispunerea lui, determinând un anume eveniment la un anumit moment, exact atunci când timpul furnizează informația și energia creării lui.

I-a venit timpul... Deci informația a fost dintotdeauna acolo, trebuia să-i vie timpul pentru a se materializa.

La sfârșitul timpurilor, expresia aceasta apare mereu în Biblie, sfârșitul timpurilor, nu al timpului, dacă se vorbea despre un singur timp puteam considera că e vorba de modul nostru de a ne delimita viața pe etape, pentru a ne putea sincroniza, dar timpuri mă duce cu gândul la altceva. Există un timp al tuturor lucrurilor, începutul și sfârșitul, dar în cadrul acestui răboj al existenței generale, sunt înscrise timpurile tuturor lucrurilor, evenimentelor, vieților, timpul meu, timpul pisicii mele, poate chiar și timpul mesei din bucătărie (și ea este o creație, a apărut la un moment dat, un timp zero al existenței ei și va dispărea, indiferent dacă dispariția va fi naturală sau determinată de considerente estetice).

Și când timpurile se vor sfârși, extincția va fi totală, nimic din nimic.

Mă gândeam la calendarul maiaș, la Sarmisegetusa, la toate piramidele și dolmenele împrăștiate de-a lungul întregului glob punându-mi o singură întrebare: de ce s-ar chinui cineva să înțeleagă atât de bine mecanica cerească când mai urgent ar fi fost să-și asigure subzistența, de ce l-ar interesa pe pământeanul nostru orbita planetei Venus sau poziția stelei Sirius b când, pentru a-și cultiva pământurile, îi ajungeau cunoștințele minime deținute de țăranii din zilele noastre (câți mai sunt).

Dar dacă ne gândim că pozițiile planetelor pot da repere privind materializarea unei informații cuprinse în timp, atunci înțelegem obsesia stămoșilor. Doar că noi am uitat semnificația semnelor, iar astrologia a devenit de tabloid.

 Gândiți-vă la o sămânță. Ea reprezintă în același timp sfârșitul timpului pentru floare și începutul timpului pentru viitoarea plantă sub forma informației condensate. Momentul zero, sămânța este pusă în pământ și apoi, la timpul potrivit, informația devine manifestă, apar rădăcinile, se înalță tulpina, apar frunzele, florile, ciclul continuă, dar asta presupune un moment zero. Fără începerea și derularea timpului nu există nici o manifestare, sămânța există, există și potențiala plantă, dar în manifestare este doar un bob și atât.