Compusă din două
volume, Luna ucigașă și Soarele umbrit, seria Vise întunecate ne introduce în
lumea Gujaarehului, orașul-stat a cărui capitală (de asemenea numită Gujaareh
sau Orașul viselor sau Orașul Hananjei) se află la gurile râului Sângele
Zeiței, La Marea Gloriei.
Societatea
gujaareană, un exemplu dar și o permanentă grijă pentru vecinii kisuatieni, s-a
dezvoltat din jocul a patru sfere de putere și influență: Prințul Apusului de
Soare/Avatarul Hananjei/conducătorul Gujaarehului pe tărâmul deșteptării,
Hetawa, templul central al credinței în Hananja și centrul fizic al vieții
spirituale din Gujaareh, Castele, în special cea a negustorilor, și Armata. Cât
timp interesele celor patru s-au menținut într-un echilibrul acceptat și asumat
de toți, Gujaarehul a cunoscut o dezvoltare continuă și stabilă. Dar totul s-a
schimbat când Avatar al Hananjei a fost înscăunat Prințul Eninket.
Secole la rând Superiorii
(conducătorii administrativi ai Hetawei) au furnizat celor bogați sânge de vise, un drog mai puternic
decât orice inventase omenirea. Umoarea colectată de către slujitorii-preoți ai
Hananjei de la populația Gujaareană și care ar fi trebuit să fie folosită
pentru vindecarea celor bolnavi, s-a dovedit a fi un bun mijloc prin care
Superiorii Hetawei să-și impună supremația în fața Castelor și a Familiei
Apusului de Soare. Conspirația iese la iveală cînd visătorii încep să fie
uciși, iar Colectorii își dau seama că undeva, între noapte și zi, o forță
malefică se hrănește cu vise și suflete.
Prințul Eninket,
dependent și el de sângele de vise,
în încercarea de a se desprinde din mrejele Superiorilor, începe să caute
înscrisuri vechi aparținând lui Inunru, cel care a pus bazele magiei viselor și a întregului cult
închinat Hananjei. Așa își creează propriul Colector, propria sursă de sânge de vise, o anomalie numită Secerător.
În mijlocul
acestor intrigi, Ehiru, cel mai cunoscut Colector al Hetawei, trebuie să aleagă
cui să-i fie loial: Legilor Hananjei, Hetawei, fratelui său Eninket, conștient
că, indiferent ce ar alege, Gujaarehul nu va mai fi la fel. Și așa ajunge să o protejeze
chiar pe femeia a cărei viață trebuia colectată, o ambasadoare kisuateniană. Capturat
de fratele său și transformat în Secerător
este pus să colecteze aproape 20.000 de suflete, cât însumau cele trei
armate Kisuatieană, Nordică și Gujaareană, sângele de vise astfel obținut
urmând a fi folosit de Eninket pentru a obține nemurirea. Dar Ehiru, în delirul
său, alege să respecte Legile Hananjei. Gujaarehul se va preda, Protectorii
kisuatenieni vor prelua conducerea, Hananja va supravețui dar puterile îi vor
fi limitate.
După zece ani,
fiul lui Eninket, Wanahomen, încearcă să recupereze tronul Apusului, având ca
aliați barbarii din triburile celor o mie de pustiuri, casta negustorilor și
preoții Hananjei. De reușita lui depinde atât viitorul Gujaarehului ca
provincie liberă, cât și al Hetawei.
O carte ce te
ține cu sufletul la gură, cu intrigi de palat, religii și credințe ciudate,
extrem de bine explicate, cu personaje pitorești pe care ajungi să le
îndrăgești, chiar dacă principiile după care se conduc sunt extrem de rigide.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu