În viață avem mereu de ales. Dar cele mai multe alegeri le facem împotriva
dorințelor noastre, devenind slugi preaplecate ale conjuncturii, a efemerului așa e moda, sau cutuma, trăind după cum zice sau vrea sau crede lumea! Iar Lumea poate fi neamul, vecinul, colegul
de clasă, oricare individ care, doar pentru faptul că ne populează spațiul
vital, primește puteri discreționare asupra gândurilor, alegerilor sau faptelor
noastre.
A face ce-ți
dictează conștiința, sau mai popularul a
face ce vrea mușchii tăi!, presupune să-ți asumi responsabilitatea
rezultatului. Nu mai poți da vina pe nimeni pentru nimic. Ai ales, ai acționat,
atunci să nu te miri de rezultat! De aici, frica! Dacă va ieși prost, dacă ți
se va reproșa ceva, dacă vei ajunge de râsul lumii că ai vrut s-o faci pe-a
deșteptul și s-a ales praful, dublă umilință, și după atâția de dacă, renunți,
faci ca ceilalți, dacă e aiurea rezultatul măcar așa e la toți, vina proprie se
disipă în vina colectivă și, din anonimatul
turmei, începi să râzi de cei ce au ales să fie altfel!
Pentru a-ți
pansa conștiința începi să țesi o plasă de minciuni, cu care îți îmbraci
alegerile ulterioare, din ce în ce mai elaborată cu cât realitatea e mai
departe de dorința interioară. Și totul devine o fantasmă. Cei din jur se prind
în locul tău, fiind și ei tributari aceleiași lumi artificiale. Iar dacă se
trezește câte unu și vrea să schimbe regula jocului este imediat ejectat,
strică dulcea complicitate în care ne bălăcim cu toții.
Prețul plătit pentru această alegere nu va mai
fi oprobriul public ci, mai grav, propriul oprobriu. La o vreme de bilanț sau
cumpănă, te vei gândi la ce ai vrut să fii și ce ai ajuns. Ce alegeri te-au
ridicat și care te-au coborât. Dacă vei
reuși să nu dai vina pe alții pentru propriile eșecuri ai să vezi că a fi ca
turma e confortabil pe moment și doar atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu